N-ar fi trebuit sa vezi asta, n-ar fi trebuit sa ma avuzi rostind acele cuvinte si nici sa-mi auzi gandurile. N-ar fi trebuit sa imi vezi frustrarile ridicole, nici sa suporti toate pateticele mele invinuiri pentru ratarea mea. M-ai vazut stand intr-un colt, trista, incojurata de fum, cu cearcane la ochi si cu nasul infundat de la atata plans, cu gandurile mancate de viermele nebuniei si cu aripile atat de nemilos taiate. Totusi m-ai vazut, si ai indurat in tacere toate injuriile, tot veninul pe care l-am putut scoate prin cuvinte, prin gesturi, prin propria mea fiinta. Abominabile gesturi…
Pe soseaua proaspat udata de ploaie a rasarit soarele, miroase a vara, a asfalt incins si stins cu apa, miroase a lacrimi sarate si a usurare. E cald si bine, e un vis frumos, e o realitate induiosatoare… De ce trebuie sa existe motive care sa strice calmul de dupa furtuna? De ce nu ramane pentru eternitate acel calm perfect al asfaltului ud, al pomilor cu frunzele spalte de apa, al pasarilor mici ce se bucura de soare? Poate ca asa, lumea ar deveni mai monotona…totusi, mi-as da o mana pentru ca acest calm sa existe tot timpul, sa ma burur de el in fiecare moment.
Mi-as da regatul meu mic, jucariile, copilaria, papusile pe care le imbracam cu haine minuscule, tot jocul, toata distractia inocenta pentru inca o clipa de soare dupa furtuna, si pentru curcubeul frumos ce imbraca zarea in toate cele 7 culori ale sale…
Am vazut intr-o zi doi copilasi jucandu-se, un baietel si o fetita, erau mici cat o bucatica de om, erau simpatici si seriosi in joaca lor ingenua. Le-am vazut viitorul, i-am vazut cum vor creste, si, desi ar parea romantat acest viitor, i-am vazut indragostindu-se, i-am vazut furisandu-se afara in toiul unei nopti de vara ca sa se plimbe aiurea printr-o curte parasita.
Am vazut in alta zi doua fetite jucandu-se cu papusile, acelasi joc stupid dar fumos pe care il jucam si eu in copilarie cu prietenele mele. Se jucau de-a magazinul, si erau foarte preocupate de ceea ce faceau, de frunzele pe care le foloseau pe post de bani, de hainutele papusilor pe care aveau sa le cumpere. Si am stat asa, pe loc, privindu-le cum isi inchipuie afacerea lor cuminte, unde nu venea niciodata garda financiara, nici fiscul, nici O.P.C.-ul, pentru ca nu era nevoie, pentru ca ele nu faceau nimic nelalocul lui. Erau doar doua pustoaice simpatice care isi improvizau propria lume. Prinse de joc, nici nu au cum sa stie ce le asteapta in viata. In viata asta mizerabil de frumoasa pe care suntem condamnati sa o traim pana cand moartea ne va desparti…
Si moartea ne sperie pe toti, moartea, suprema contopire a spiritului cu natura, teama de necunoscut, atatea frici nemaiintalnite, noutate…de aici nu mai ai de unde alege, iti poti plati vamile cel mult cu frunzele fetitelor mele ce se jucau in parculetul de langa gara, iti vei lasa problemele nerezolvate, iti va parea rau ca ai murit, ca te-ai dus si nu te mai poti intoarce. Vei vrea o noua sansa, un nou inceput? S-o crezi tu, numai poate daca a fi budist, sa poti crede in reincarnare, sa ai speranta ca poti reveni intre cei dragi fie si ca un sobolan infect strecurandu-se printre gunoaie. Realitatea e insa cruda, suntem blestemati sa traim si odata morti s-a zis cu viata. Si gandul asta sperie, caci nu ai cale de intoarcere, si sufletul tau e unic, si moare odata cu tine…sau continua sa supravietuiasca in pasari, plante, amintirea celor care te-au cunoscut?
Si gandurile se tes ca o panza subtire de paianjan in mine, se intind pe sute de kilometrii de simtiri, se astern peste sosele udate de ploaie si acopera marea cu cu firele lor intortocheate, cuprind muntii si alearga la vale sa prinsa adevarata natura a gandirii umane. Cine sunt de fapt? Materie, suflet, miracol cu radacini necunoscute? Sau sunt doar o mica parte di marele nimic al fiintei in care ma zbat sa traiesc, caci traiesc, si viata imi da sansa de a realiza acest fapt dupa fiecare cadere psihica cu care ma confurn. Si ma ridic, imi scutur de praf sentimentele si merg mai departe asteptand ca ranie pe care le-am pricinuit si care mi-au fost pricinuite sa se vindece…
Reverie 
Lasă un comentariu