„Intelectualilor” de maine…

De fiecare data cand ma apuca disperarea in legatura cu facultatea si bacul, deschid frumusel gugle si dau serci de facultati, de obicei cele care ma intereseaza pe mine, fie macar sa ma mai linstesc, sa fac sa mai scada din palpitatiile alea care ma apuca in astfel de momente. Parca ma simt studenta deja, parca ma si vad cu mapa in mana, cu dosare si coli dupa mine, mot, la facultate, sa devin una din tinerele sperante ale „intelectualiatii romanesti”. Pun intre ghlilimele pentru ca „intelectualitate” a devenit un termen profanat, realizez pe zi ce trece ca „intelectuali” se gasesc acum pe toate drumurile, mai cu o manea pe telefon, mai cu o freza data cu gel, sau, mai nou, cu „okelari de soare prin cluburi” si figuri de minimalist, emo, punk si ce curente mai circula in ziua de azi. Nu zic sa nu adopti un anumit look, o anumita atitudine, dar nu cumva totul mult prea superficial? Adica, sa fim sinceri, cati dintre acesti „moderni” ai timpurilor noastre stiu de unde vine cultura asta pe care o adopta cu atata ardoare si cu ce dracu’ se mananca ea? Nu, totul se rezuma la aspect, la frivolitate. Azi suntem minimalisti, maine vom fi punk-isti, poimanie rockeri si alataieri eram manelisti. Deci, saptamana viitoare ce o sa fim?
Revenind la „intelectualitate”, ma raportez la conceptul asta incepand cu originele sale, sa zicem prin perioada interbelica, cand facultatea era facultate, si nu o termina oricine, cand exista respect pentru scoala si profesori, lucruri care acum sunt istorie. In clasa fimezi profesorul si pui filmuletul pe internet, nu asculti ce zice si chiar il iei la misti, cam asta tinde sa fie mentalitatea marii majoritati a viitorilor „intelectuali”. E normal sa fii rebel, sa te revolti, e chestie de varsta, dar lucrurile o iau deja razna, si cu asemenea „tinere sperante” ma intreb catedata cine va ajunge sa imi educe copii, in conditiile in care, vad cum degenereaza lucrurile pe zi e trece.
Unde mai e originalitatea? Suntem toti la fel, in functie de tendinte. Unde sunt cartile citite, conversatiile interesante? Totul se rezuma la sex, vulgaritate. Dorinta nestavilita de a epata, de iesi in evidenta cu ceva, orice. Ziarele se hranesc cu scandaluri, televiziunea indeamna spre violenta si indobitocire, la urma urmelor, de ce sa ne mai tocim creierii cand televizorul spune clar ca suntem ok si asa?
Pustoaice de generala isi fac poze aproape pornografice catarate pe catedra, se bat, isi incep viata sexuala mult prea devreme. Ma intreb uneori, copii astia oare realizeaza in ce se baga? La ce riscuri se expun? Cu siguranta nu isi dau seama de tampeniile pe care le fac, sunt convinsi ca isi traiesc viata. Poate ca ar fi timpul sa spunem stop. Nu e o joaca, nu e bine! Dar cine sa le spuna? Cine sa le explice frumos ca gresesc, ca un astfel de comportament este nociv, ca mai tarziu vor creste si vor regreta ceea ce fac acum? Cum sa explici unui copil ca nu e bine ce face, cand ziarele, televiziunea si internetul sunt pline de exemple negative, pe care ei le iau de bune?
Si atunci, unde va ajunge cultura, cand nimic nu mai are nici un fundament, iar „tinerele vlastare” accepta atat de usor parazitul prostiei?

Capacitatea de a abera

 Imi priveste maiile fara sa zica nimic, pur si simplu se uita le ele, ca si cum ar studia doua mere, sau doua bucati de hartie. Vede prin ele, apoi imi ia degetele rand pe rand, imi scoate inelul, il priveste, se joaca cu el si in final imi trece degetul prin mijlocul lui. Imi ridic ochii spre el si astept sa schiteze macar un gest, el, nimic, nici nu exist in universul lui. Parca e venit de pe alta planeta ma andesc cate-odata….

Mi-e tare greu sa scriu despre experientele personale, mai ales in momentele in care stiu ca  ceea ce scriu este citit si de altii. De aceea imi place sa inventez, imi place la nebunie, si inventez tot felul de prostii, pe care unii le iau de serioase, cum va fi luat de serios si chestia pe care am inceput-o mai sus. Da, sunteti curiosi nu? Sunteti curiosi cu totii ce se intampla mai incolo, daca o sa afle fata ce gandeste baiatul, daca el chiar o iubeste, daca exista drama acolo, sentiment, iubire sauminciuna, relatie de inter-dependenta sau mai stiu eu ce. Adevarul e ca nu stiu nici eu ce finalitate i-as fi dat tentativei aceleia de povestire, nu stiu pentru acea povestire nu are decat asa numitul inceput, nu ii stiu nici desfasurare,  cu atat mai putin finalul. In alta ordine de idei, in ultimul timp ” i can get no satisfaction” cu ceea ce debitez. De ce? Habar nu am… Dar o sa fie mai bine pana la urma. Ma gandesc sa ii fac o continuare la „Deep inside…”, Danei nu i-a placut ca era cam trista povestioara mea, dar Alex a zis ca e interesanta. Deci, voi vedea. Hai, nu ma injurati ca nu am scris nimic interesant pentru moment, am ceva la cuptor si cand o sa fie ata o sa va placa….hope so….

Am pornit de la ceva si am ajuns la altceva, mereu fac chestia asta, e asa un fel de viciu de care nu pot sa scap de nici un fel, mereu ma indepartez de subiect. Care subiect nici eu nu il mai stiu. Acum imi e somn, pentru ca am realizat ca nu am inghitit un strop de cafea azi, si sunt aproape dependenta de licoare asta, pentru ca simt cum pic din picioare daca nu beau intr-o zi, simt cum ma ia somnul asa, fara sa pot face nimic. This is sad, i guess…

In alta ordine de idei, astept cu nerabdare sfrasitul clasei a 12-a (desi nici nu am terminat-o pe a11a, dar in fine), sa scap de nesiguranta de a nu stii ce naiba o sa fac la Bac, daca inrtu sau nu la facultate, si mai ales, sa plec din capatul asta de lume in care imi tocesc talpile adidasilor. Da, iar m-a apucat nostalgia viitorului. Hahaha, cica daca vrei sa il faci pe D-zeu sa rada, fa-ti planuri de viitor, cred ca atunci cand schimba pe canalul meu rade mai ceva ca bebelusii aia de pe iutub cand vad o foaie cum se rupe….

Bla, bla bla….o sa vin cu ceva mai interesant in curand, acum nu stiu ce imi poate coace mintea….don’t hate me….