Despre dureri si haos

O pereche de sosete roz erau aruncate intr-un colt al camerei, cateva prosoape ude zaceau pe jos fara ca nimeni sa le bage in seama, doua tricouri asezate unul peste celalalt pe spatarul scunului, blugii mei negrii si caietele imprastiate pe birou. Toate alcatuiau un haos general in camera asta albastra in care ma aflam stand in varful patului si contempland tavanul alb. Pe lada de deasupra patului aveam un castron in care mancasem dulceata de capsuni si din el venea o ametitoare aroma dulce, ca de vata de zahar. Aici ma simteam cel mai bine, in dezordinea aceasta ce constituia camera mea. A MEA. Locul meu, imperfect, haotic, aproape mizerabil. In camera mea se impletea sublimul dulcetei de capsune cu abjectul celor cateva prosoape ude pe care mi-era lene sa le duc la baie, aici zacea fiinta mea, contopita cu asternutul, invelita pana in gat cu un cearsaf subtire, bajbaind dupa cartea pe care ma chinuiam sa o citesc de cateva zile.

Telefonul vibra de ceva vreme, aruncat undeva prin faldurile lenjeriei mele de pat sifonate. Din boxe rasuna ceva asemanator cu Nirvana, un Kurt Kobain plictisit, suparat pe propriile frustrari, pe societatea abjecta in care isi ducea viata, pe cine dracu mai stie.

Lancezeam acolo de ceva timp, si nimic nu se intmpla, nimieni nu venea in fuga sa imi anunte ca ceva nemai auzit s-a intamplat. Numai boxele urlau nestapanite, undeva in fundul constiintei mele. Acolo imi trecura cateva ganduri importante, care, daca stau si ma gandesc bine, m-ar putea pune intr-o anumita postura; as putea de exemplu, sa afirm ca odata ce o persoana m-a dezamagit, mi-am pierdut credinta in Dumnezeu, pentru ca acea persoana avea o oarecare legatura cu Divinitatea, dar ce vina are Dumnezeu de decaderea in oachii mei a acelei fiinte? Totusi am fost dezamagita, si bineinteles, am suferit incercand sa nu judec. Cum eu am pretentia sa nu imi judece mama dezordinea din camera, sa o accepte si sa imi spuna numai din cand in cand, frumos, sa fac ordine. Asa si eu, nu pot sa judec actiunile altora, care poate m-au dezamagit cu un scop, care pe mine nu ma priveste, si nici nu ar trebui sa ma priveasca, dar in orice caz, ma dezamageste profund.

Ce mi-a mai trecut prin cap pe cand ma aflam in varful patului meu? M-am gandit ca am crescut, ca s-a scurs prea repede copilaria si am inceput sa regret, ca incet incet incep sa am tot felul de griji, de obligatii, ca nu e o fericire sa cresti, dimpotriva, e o durere inimaginabila, dar ca trebuie sa ma impac cu ideea, totusi…

M-am gandit ca a venit sfarsitul scolii, lucru foarte interesant, de altfel…dar, asta implica si niste premii, stiti voi, premiile alea care se dau mereu la sfaristul anului, premii care conteaza mai mult sau mai putin si pentru care am bocit in fiecare an pana in clasa a8a. Pentru ca ma consideream cu copil mediocru din punctul de vedere al invataturii, si mediilor, si al rahaturilor de genul acesta. Asa ca, de fiecare data cand colegii mei „mai destepti” spuneau vreo bazaconie, eu taceam, si nu raspundeam nimic, gandindu-ma ca poate nu am dreptate, pentru ca eu sunt un elev mediocru. Da, intr-adevar, frustrarile unei fete care nu a luat premiul 1 decat in calasa 1. Frumos nu? Clasa 1, premiul 1… Si ce ma enerva cel mai tare in generala era matematica, niciodata nu am putut intelege obiectul acesta, cu nici un chip nu a putut proful da ma indoctrineze cu inaltatoarea materie pe care o preda, si da, aici sunt subiectiva, si vorbesc urat si de matematica si de prof, si sa imi fie rusine, dar mie nu imi place matematica, si EA a fost cauza multor frustrari ale mele din perioada pubertatii. Dar sa o lasam dracu de scoala, si de pubertate ca am trecut de mult de ea, asta e, pamantul se invateste, orele trec, zilele, lunile, anii, si uite asa ne trezim ca am dat coltu… Viata e frumoasa, atata timp cat stii sa o traiesti.

Incoerenta. Dupa cum spuneam, termin clasa a11a, si cred ca iau premiul 2, atat vroiam sa spun de fapt, sa ma laud, si sa mai adaug ca nu mai imi pasa acum, nu mai are nici o importanta pentru mine, acum, cand am depasit toate astea, cand nu ma mai simt proasta pentru ca nu iau premiul 1, cand stiu ca nu asta conteaza. Acum, mama se poate lauda prietenelor ei ce copil destept are, si toata lumea e fericita! Si nu e mama de vina ca aveam eu frustrarile alea, eu eram masochista, si imi era lene sa invat, si nu imi placea matemamtica, si citeam in ora de matematica. Si gata cu premiile!
Ma gandesc ca daca voi reusi sa public ceva, in sensul de carte, articole prin ziare, o sa imi aleg pseudonim literar, Diana Raseanu. Imi place Raseanu, e numele de fata al bunicii mele, si suna foarte misto, e basarabenesc. Ma mandresc cu radacinile mele basarabenesti, imi place ideea, desi, la cat e sangele de amestecat, nu stiu cat a mai ramas din Moldova si Rusia in mine,dar ce mai conteaza, imi placeRaseanu, si Diana Raseanu suna mai frumos decat Diana Barbu… Nu?

Si am hotarat ca nu imi plac titlurile pompoase, ca am inceput sa dispretuiec politica mai mult decat o dispretuiam inainte, pentru ca scoate ce e mai abject din om, pentru ca dezumanizeaza si te face sa iti uiti adevaratul scop in viata. Politica este un titlu popmpos dat unor jocuri de noroc jucate de oameni murdari. Nu poti sa faci curatenie in politica, cum apari cu matura in mana incepe sa bata vantul ca sa iti zadarniceasca munca. Nu poti sa fii corect in politica, daca esti corect si crezi prea mult in doctrina partidului din care faci parte, esti inlaturat. Si mai stiu ceva de la politica, nici un om nu iti e cu adevarat prieten, sunt toti niste sacali infometati. Eh, si oamenii, in general, putini sunt cu adevarat oameni. Si eu care credeam ca sunt mai multi…

Ce-as putea sa mai aduag? Mi-e un dor cretin de mare, de dormit pana tarziu, asa in nesimtire, de citit pana la 4 dimineata, de seri calde mirosind a regina noptii. Mi-e dor de asflat udat cu furtulul dupa o zi caniculara, de mirosul umed imprastiat in aer, de plimbarile de nebuni prin padure pe intuneric, si mai ales de linistea ce mi-o ofera vacanta. Asta este poate ultima mea vacanta cu adevarat linistita, si ce bine imi pare ca a venit…

Bolnava este roza de scleroza…

 Va povesteam si ieri ca am o stare aiurea, de genul „ce naiba sa mai fac sa scap de plictiseala”. Adevarul e ca in ultimele zile nu sa mai intamplat nimic, am vazut aceiasi oameni, am vorbit despre aceleasi chestii, am dormit aberant de mult. Ca sa zic asa, cel mai bine ma regasesc in cateva cuvinte „nu am chef azi”,de nimeni, de nimic. Si mi se pare asa ca ma lupt cu morile de vant, ma tot gandesc unde naiba duce toata viata asta a mea monotona. Am ajuns, dupa numai cateva zile de vacanta sa imi sorb creierii cu  paiul si sa intreb intr-una de ce naiba nu mai gandesc. Am ajuns intr-o stare cumplita de plictiseala si am luat-o progresiv, intai cu stari de lene moderate, apoi cu mici depresii paranoice si am sfarsit cu ditamai criza existentiala, si uite asa, toate pacatele universului s-au prabusit peste capul meu. Da, ati zice, un alt adolescent frustrat, alt copil batran, alt imo patetic.

Ma tot gandesc ce insemn eu asa pentru cei din jur, pentru amici, pentru parintii mei, pentru cei pe care ii consider prieteni, si asta din cauza ca uneori ma simt ca un nimic, sau mai rau, sursa lor de facut misto.  Poate ca exagerez, dramatizez aiurea, dar v-am zis si mai sus, ma aflu in plina criza existentiala si incerc sa imi judec situatia cat mai la rece posibil. Acum, trebuie sa recunosc ca sunt destul de enervanta cand ma apuca, mai ales ca am talentul de a-i face pe cei din jur sa se simta ca dracu daca mie nu imi convine ceva. Deci sunt o mica scorpie, daca eu sunt nefericita, ar trebui ca si ceilalti sa se simta la fel, nu-i asa? Si mi se pare normal, din moment ce pe mine ma deprima si mai tare veselia zgomotoasa a oamenilor fericiti.

Eu nu sunt un om fericit, nu in momentul asta, desi am destule motive sa fiu, daca ar fi sa mi le insir, chiar sunt o gramada, am chestii pe care altii nu le au, si nu ma refer neeaparat la ceea ce tine de material, ci si la spiritual, am din toate cateceva, dar sunt om, si vreau mai mult, si niciodata nu e de ajuns ceea ce am. Si cel mai mare pacat al meu, nu stiu sa am rabdare, si ma panichez, si plang, si ii enervez si mai tare pe ceilalti, si pe mine inclusiv, pentru ca ajung intr-o stare ca nu mai ma suport nici eu, intru intr-un fel de sevraj nevrotic frustrant. A dracului lume….

Multi ma caracterizeaza ca fiind o fata draguta, dar un pic nebuna, mai ales cei care ma cunosc bine. Mama zice ca am probleme grave de sanatate psihica, dar eu nu o cred, chiar daca, ocazional, ma intalnesc cu omuletii verzi….dar nu e problema, ii salut politicos, si ei ma saluta pe mine si fiecare isi vede de treaba lui. Nu sunt niste omuleti verzi din cei care  te sperie si iti provoaca nevroze, nu in niciun caz, astia sunt civilizati, au afaceri, treburi importante, nu stau ei sa sperie bietii oameni, care sunt si-asa stresati.  Deci imi duc traiul de om bolnav mintal destul de armonios, cu exceptia starilor ca cea de fata. Se mai intampla si pe la case mari….

Azinoapte dormeam, si in timp ce dormeam, am avut o revelatie, mi-am dat seama ce mare esec sunt pentru societatea in care traiesc, pentru parintii mei si pentru profeorii care se chinuie sa imi bage ceva in cap (dar nu reusesc, v-am zis ca imi sorb creierii cu paiul-cat de dureros poate fi?-), am vazut asa o proiectie a viitorului. Carevasazica, daca nu iau bac-ul si nu intru la facultate? In clasa a80a era o problema grava cu capacitatea, eu chiar eram comvinsa ca nu o sa fac nimic, si am facut, am intrat la liceu..yay, nu mi-am facut familia de cacat, deci a fost bine. Dar aveam un prof, al dracului bosorog, imi zicea mereu ca nu o sa il iau, ca nu am nici o sansa, ca visez aiurea. Daca nu stiam matematica, ce dracului, eram multimea vida in fata lui. Acum rad…

Deci va povesteam ca eu sunt de vina pentru toate pacatele universului, vorba vine, de fapt imi place foarte mult cum suna sintagma asta. Asa, in prostia mea, in vidul ce se creeaza in capul meu, realizez ca am scos o chestie interesanta, deci nu sunt chiar asa proasta, stiu pentru ce ma fac vinovata, si folosind cuvintele astea pot sa imi construiesc o aparare in fata divinitatii. Trebuie sa recunosc, sunt o fiinta patetica, si voi radeti si va minunati de ceea ce scriu aici, fara sa realizati umorul meu fin, a dracului modestie, autocritica. Cica daca te folosesti de autocritica dai bine in fata celorlalti, o chestie naspa pe care o faci, devine chiar cul daca  razi tu singurica de ea. Yay, deci sunt oarecum cul, daca asa scrie in revistele pentru adolescente.

Apropo de sexul feminin, azi ma uitam pe euforia (post de gagici)la emisiunea aia patetica a Corinei Danila (obesrvati, azi am ceva cu „patetic”) unde era vorba despre hartuirea vedetelor de paparazzi, despre santaj, chestii compromintatoare, si face duduia Corina o introducere induiosatoare,  le zice la domnii paparazzi ca nu mai e virgina si nu au cum sa o santajeze, bullshit-uri din astea feminsto-patetice-euforice, apoi trece in miezul problemei si o invita pe madam Irina Schrotter in platou. Intra modista, aplauze, fluieraturi, fluturasi, inimioare, roz, pupicei in fundulet, Corinuta spune tema emisiunii (Pot intra in politica doar femelie virgine? wtf? deci dupa parerea ei si a celor care se ocupa de distinsa emisiune, paparazzi si ziaristii de scandal si toti tampitii care cauta sa se imbogateasca de pe urma santajului unor personalitati marcante, daca ai facut prostioare nu mai ai ce cauta in lumea mondena, in poolitica sau in orice caz, la tembelizor, pentru ca esti imoral. Ori nu e chiar asa, aia se cam folosesc de slabiciunile omului, si ei au zis chestia asta, dar, la dracu, tema emisiunii si intrebarea in sine e de-a dreptul patetica). Bun, si intra creatoara de moda, se asaza pe canapea si se dau la barfa doamnele noaste, intai, Corina decalara sus si tare ca emisiunea in cauza nu incearca sa faca nici o campanie electorala viitoarei posibile primaritze a Iasului, in prezent candidata. Si cum era si normal, tot ea incearca sa duca discutia intr-o tema feminista fara sa reuseasca prea bine, deoarece Irina incepuse deja  sa vorbeasca despre adversarul sau politic domnul-primar-actual-al-Iasului care am uitat cum il cheama, si sa ne povesteasca modalitatile acestuia de a-si face campanie electorala acum 4 ani. Ca dadea in adverasrii politici, ca improsca cu noroi, ca Iasu e intr-o stare groaznica si ca domn’ primar nu a facut nimic si ca ea, mititica si firava Irina, o femeie puternica este nedreptatita, si se face o campanie impotriva ei, ca a fost sunata de nu stiu cine si amenintata vaicareli aiurea. Deci, imi zice mie ca acel primar dadea in adversarii politici si ea face exact acelasi lucru. Iar Corina Danila o dadea intr-una, asa cu tristete si compasiune „Si toate acestea, doar pentru ca esti femeie”, si nu o asculta nimeni…trist…

Alta faza penibila, mai era invitat nu stiu ce designer barbat, si cum era si normal, l-a intrebat si pe el ce crede ca s-ar intampla daca ar aparea in presa fotografii cu el inconjurat de „gagici blonde” (expresia Corinei Danila). La care omul, raspunde razand „Cred ca mi-ar creste vanzarile” iar ea, enervata, ofticata si in acelasi timp plina de compasiune „Aceasta este deci situatia femeii in Romania, orice scandal ne defaimeaza, uita sa vada omul din spate”, bla bla bla. Am schimbat pentru ca incepuse sa ma agaseze rau de tot si prezentatoarea, si invitatii, si toate lumea. Si pacat, pentru ca introducerea mi se paruse chiar interesanta. Mi-am zis ca daca discuta despre santaj si despre talentul oamenilor de a catologa vedetele, despre setea publicului de scandaluri si asa mai departe. Dar ei au dat-o in politica si in feminism aruncat aiurea, this is no good….

Asta a fost asa o paranteza la nevroza mea…..pentru cei care se intreaba ce legatura are ceea ce v-am zis mai devreme cu ceea ce am scris despre emisiune.Paote ca nu are nici o legatura, dar mi sa parut interesant de scris….