Stau sprijinita intr-un cot, cum stateau candva romanii la masa, si imi trec prin cap o plieada de ganduri, o gramada de intrebari. Mi-e dor de injuraturile mele abjecte, de unele dejectii sentimentale, mi-e dor, azi, de toate resentimentele. Nu mai sunt omul trairilor sufletesti inaltatoare, azi sunt in mocirla, azi mor cate putin, pentru fiecare strop de umilinta pe care fiinta mea stinghera o imprastie in juru-i.
Lasitatea ma taie in carne vie, si imi presara sare pe rani, ma ustura si imi da febra, lasitatea, lasitatea ma tine in viata si ma omoara putin cate putin. Lua-o-ar dracu de lasitate, si de condite umana, si oamenii in general, sa se duca dracu cu toate regulile lor, cu toata supunerea pe care o impun, cu aparente si minciuni. Minciuna, trufie, umanitate….ce gluma buna, umanitatea e cel mai mare rahat inventat vreodata de oameni, cea mai abjecta situatie si in acelasi timp ingrozitor de utopica.
Sa ii ia dracu pe ei, pe scriitori, care au scris tot ce se putea scrie, pe cantareti care au compus tot ce se putea compune, pe savanti, pe cine stie ce dracu alte specii de oameni de pe planeta, au luat ei totul si au plecat cu ele. Gloria, infatuarea ei, oamenii, niste inventii grotesti care se mandresc cu titlul lor de „fiinta superioara”, gandim, cu ce ne ajuta sa gandim daca tot ca animalele ne comportam? Daca aruncam gunoaie pe jos ca niste animale ce suntem, daca ne amestecam umorile ca niste animale ce suntem, daca ne certam ca niste animale ce suntem. Animale….mai bine eram un caine parasit pe strada si tot as fi fost mai libera decat sunt acum ca om, prinsa in lanturile convenientelor, „sa nu supar pe mama, sa nu supar pe tata, sa ma port frumos”. Rahat, de ce sa ma port frumos? Oarte am ceva de castigat? Oricum mor, cu totii murim…. A dracu libertate, ce dulce trebuie sa fie cand o poti avea, ce bine trebuie sa simti aerul pe fata cand esti liber sa faci toate rahaturile ce-ti trec prin cap. Ale dracu rahaturi…..ce urat vorbesc, ce limbaj abject folosesc, sa imi fie al dracului de rusine ca sunt suparata pe viata, sa imi fie rusine, zau asa, ca in loc sa ma bucur de ceea ce am, vreau mereu mai mult. Cica omul nu-i perfect, si normal ca nu-i perfect….e „perfectibil”, nu mai stiu ce profesoara ne zicea chestia asta. Imi placea la timpul respectiv maxima asta, sau cum s-o numi. Eram copil, ce dracu, un copil prostut, impresionabil, imi placea tot ce auzem, tot ceea ce era nou. Aveam falsa impresie de libertate. S-o ia dracu de libertate, si pe toti cei liberi, caci eu nu sunt, imi place sa cred ca sunt dar nu sunt, sunt o captiva a convenientelor, o vrabiuta simpatica si galagioasa inchisa intr-o cusca, nu de aur ca aurul e urat. Nu-mi place aurul, chiar nu-mi place, ma deprima bijuteriile de aur, de ce sa port aur cand argintul arata mai frumos. Argintul e pur….puritate….si cu timpul se innegreste. Totul se degradeaza in timp. Chiar si libertatea? Ti-am zis sa ma lasi dracului cu libertatea ta, acum sunt captiva, e ca si cum ai manca friptura in fata unui om infometat….hahaha, ce gluma proasta. Viata e o gluma, proasta sau buna, asta decideti voi, de cele mai multe ori insa, viata isi bate joc de noi, de oameni, de mine….de toata lumea. Viata e o gluma buna, si pe asta am auzit-o undeva, dar nu mai stiu unde, poate intr-o melodie de la OCS, acum ma corectati voi daca vreti, daca nu vreti, treaba voastra, stiti sentimentul de miserupeala? Cam asa si eu, mi se rupe….o unghie, o bluza…..ce gluma proasta, sau buna….
Am ajuns sa ma intreb daca mai are rost sa imi caut ramasitele de umanitate ingropate pe undeva, prin adancul sufletului, am ajuns sa ma intreb daca oamenii chiar se numesc oameni, daca prietenii sunt cu adevarat prieteni, si daca se intampla cu adevarat sa existe fiinte care sa tina la mine neconditionat….o sa imi ziceti ca parintii….nu ma refeream la ei, ma referam la oameni, la cei din afara coliviei, la prieteni, la cunostinte. Multi ma dezamagesc asa, fara sa imi dau seama. Nu zic, nici eu nu sunt o surpriza prea placuta de multe ori. Sunt, daca se poate spune, un fel de nemernica ce are impresia ca numai ea face bine, restul fac rau. Sunt rea uneori, asa cum va spuneam, imi pierd umanitatea. Mi-o pierd? Imi pierd timpul, totul pierd, si figurile, si fiintele. Totul se topeste in nevroza….
Reverie 
