Vise la colt de strada-comert sezonier en-gros

„Marfa spirituala, marfa spiritualaaaaa, de vanzare, marfa spirituala, aveeeem!”

„Marfa sufleteasca, marfa sufleteasca, compericalizam vise, vise noi, pentru un an nou, comercializam vasc pentru iubire, avem vise de vanzare, la preturi mici, la preturi mari, sa le bubuiti la miezul noptii!”

Doi cersetori murdari strigau pe intrecute la un colt de strada, uzi, tristi, dar cu flacari de sperante in ochi. Zumzetul orasului nu reusea sa le acopere vocile, sau sa le confiste visele pe care le vindeau cu atata convingere, si pe de-asupra, neautorizati. Dar cui ii trebuie autorizatie ca sa vanda niste amarate de vise, intr-o societate secata de sperante? De ce le-ar cere impozit cineva acestor vanzatori de vise, ma ales ca nimeni nu ii lua in seama, oamenii treceau pe langa ei, copii ii priveau speriati, adultii cu repros si suspiciune, altii nici nu ii bagau in seama, erau prea ocupati cu sarbatorile lor patetice, aveau prea multe cumparaturi de facut, si in plus, erau reduceri colosale. Cine s-ar sinchisi o secunda pentru un vis, pentru o boaba de speranta? Timpul, e mult prea pretios!

Batranii erau batrani, si visele lor fusesera multe, si neimplinite in mare parte, cu toate astea, nu-si pierdeau speranta, vor avea altii timp sa le implineasca pentru ei, poate vor gasi vreun copil care chiar va crede in iluziile lor, care va avea destul suflet sa le cumpere pe toate, si atuncim cersetorii cei murdari, cu barbile lor incalcite, vor avea multumirea ca si-au pasat sufletul cuiva care merita, cuiva care nu se va lasa luat de val si va ramane cu picioarele pe pamanta, care va stii cum sa pretuiasca o minune si sa cultive un vis. Mi-am luat si eu zilele astea cateva vise, le-am udat cu putina speranta, si sper ca vor creste mari, fara sa fie afectate de ceea ce pare o dulcegarie ieftina. Totusi, e sfarsit de an, stiti voi, „maine anu’ se-nnoieste”, asa ca am nevoie de ceva sa imi innoiesc sufletul, sa stiu ca pornesc in noul an cu dreptul,si la fel va doresc si voua sa faceti, sa va detasati de anul asta care a trecut, daca a fost un an greu, ca in cazul meu, sau sa il impaturiti frumos intr-un folder cu poze, sa mai scoateti din ele si pe hartie, sa le puneti intr-un album frumos, si sa treceti in anul asta fericiti, calzi si gata sa cumparati vise de la orice colt de strada. La multi ani in 2009, numai de bine, si numai bucurii!

Cred ca o sa inchid blogul asta…nu mai stiu ce sa scriu…

Cred ca o sa inchid blogul asta…nu mai stiu ce sa scriu…

Leapsa

Am cam neglijat leapsa in ultimul timp, asa ca s-au strans vreo doua de la oaki pe care musai trebuie sa le onorez, ca altfel nu se poate. Deci, o sa incep cu cea mai recenta si o sa termin cu cea mai veche, care are vreo luna :”>
Oaki wants to know all the stuff you DON’T want/are sick of getting/hate getting /have had enough of for Christmas.
-as vrea sa nu mai fie mocirla
-as vrea sa inceteze toace zahariselile tipice Craciunului, si sa fie sarbatoarea luata ca atare
-as vrea sa nu mai vad oameni prosti, cel putin in astea doua saptamani de vacanta
-sa nu mai primesc nshpe mii de mesaje cu la multi ani, sarbatori fericite, sau poezioare tampite, pentru ca nu raspund la ele, mi-e lene, plus de asta, nu imi plac, nu am chef sa butonez telefonul, creditul meu e prea important ca sa il consum cu poezioare rasuflate, si urari cu iz de cliseu. mai bine iti zic in fata Craciun fericit sau ce altceva vrei tu sa iti zic.
-as vrea sa nu mai aud prin colinde accente, ma enerveaza folosirea accentului moldovenesc sau ardelenesc in colindele astea inregistrate pe Baragan, asta e, suntem fara traditii, nu am chef sa ascult accentele voastre daca nu sunteti de acolo, imi place cum suna, dar numai daca sunt folosite de oamenii de acolo, pentru ca sunt ale lor fratilor, si nu ale noastre
-vreau sa nu mai cante Fuego cu Irona Loghin, sa ii interzica, sa ii gazeze, mi se face fgreata numai cand il vad cu fata aia de bombonel si pe madam Irinuca cu tremolulul ei capresc
-as vrea sa nu ne mai certam
Cam atat, cred ca mai sunt dar nu ii vi in minte, deci, cei care cititi aici si aveti de gand sa imi trimiteti mesaje de Craciun, nu va obositi, sunt nesimtita, nu raspund 😉

Leapsa aia veche spune ca trebuie sa imi dau cu parterea despre citatul urmator: “Daca n-ar exista fericirea altora nu ne-am mai sinchisi de nefericirea noastra”

Cred ca aici tine in special de felul de a fi al fiecaruia, si mai ales de sinceritate. Citatul asta imi aminteste de vorba aia „Sa moara capra vecinului”.

Suntem cu totii, fara exceptie si fara nici un pic de ipocrizie niste fiinte care isi doresc sa atinga absolutul, de  multe ori ne dorim ceva cu ardoare, si depinde de fiecare data de noi daca vom obtine acel ceva, sau daca nu. Mai depinde si de statutul social, de inteligenta, perseverenta, si bineinteles, de partea financiara. Nu stiu cati dintr noi isi doresc sa atinga absolutul, dar cu siguranta, in lumea in care traim, totul se rezuma la ambitii, bani fi frustrari persoanale, conturi vechi ce trebuiesc incheiate cu orice pret.

Daca am trai izolati, probabil nu am mai avea un etalon, nu am mai avea cu cine sa ne comparam, si am trai cu impresia ca noi suntem cei mai buni…pentru ca suntem singurii. Dar in viata nu e chiar asa, deoarece avem cu totii aspiratii, dorinte, vise, si, cum am spus si mai sus, depinde de noi dar si de alti factori, care pot cantari mai mult decat propria vointa, sa ne atingem scopul.

De fapt, ca sa fiu sincera, este ceva relativ dar in acelasi timp sigur, din nou, depinde de interpretare, depinde de om, depinde cat curaj avem sa privim in fata adevarul. Mai exista si ambitia, unii sunt mai ambitiosi decat altii, sau devin pe parcurs.

De aceea, cred eu, nu trebuie sa avem dorinte extraordinare, care nu se vor indeplini in veci, pentru ca atunci intervine sentimentul de frustrare, neimplinirea, si ajungi sa constati cu jind ca cel de langa tine e mai fericit, sau poate are ceea ce iti doresti tu, sau e pe cale sa obtina ceva ce tu nu vei obtine niciodata. Plus de asta, ca o consolare, toata lumea are neimplinirile proprii, asa ca nu trebuie sa ne impacientam, e ceva absolut normal si firesc, numai sa devina obsesie. Repet, totul este relativ, si depinde se perspectiva din care privim lururile…

Cele doua lepse merg mai departe la Edy si la Andra

Micile drame din viata mea

Nu mi-e bine de loc, nu am chef sa fac absolut nimic si pot sa spun cu mana pe inima ca m-am scufundat in starea aia nenorocita care ma apuca din cand in cand, mai ales dupa o perioada in care am facut totul „cum trebuie”, dupa normele personale de calculare a „cumtrebuitului”. Deci, nu mai am chef sa citesc, prin urmare, ma chinui de doua saptamani la o carticica pe care, in alte conditii as fi dat-o gata in cateva zile, bine, acum sa ma consolez pot sa zic ca respectiva carticica este filosofie, si nu orice fel de filosofie, ci filosofia lui Descartes, care, trebuie sa fim sinceri, a fost cel mai plictisitor si mai anost om cu putinta, sincer, ma ia cu somn, cu lene, cu foame cand ma apuc sa citesc din el. Si tragedia este ca eu trebuie sa termin cartea aia, ca altfel nu se poate, eu nu mai las carti neterminate, ca nu e frumos fata de ele, sacrilegiu si mai multe nu. Dar am chef de o lectura usoara, am chef de ceva povesti de dragoste, literatura interbelica, mai stiu eu ce… Si o sa am, pentru ca, dupa ce termin cu Descartes, il arunc intr-un colt, cel mai intunecat si ma asteapta vreo trei volume de Balzac, si sa vezi atunci fericire pe mine (bine nu e literatura interbelica, dar sa tinem cont de faptul ca George Calinescu l-a avut ca exemplu, you can see the point now :D) Si in orice caz, am o groaza de carti care TREBUIE citite, cu orice pret, si nu am nici chef, nici timp cine stie ce, plus ca inventia asta a secolului nostru, numita calculator+internet, imi ocupa o gramada de vreme, numai cu lucruri inutile in cea mai mare parte. Asta da drama persoanala…
De sarbatori nu am nici un chef, presimt ca o sa fie urat, si gri, si nici macar un graunte de zapada nu o sa vad de Craciun sau Anul Nou. Si nu am chef de ele, nu am chef de sarbatori anoste, si stiu ca vor fi anoste. As sta toata ziua in casa, si nu as iesi de loc, decat as manca si atat. Nu am chef de colinde sau de impodobit brad cu decoratii prafuite, nu am chef de luminite sau colindatori, cred ca singurul lucru care m-ar face sa zambesc si sa simt si eu ca vine Craciunul ar fi niste tura dulce cu scortisoara si un vin fiert. Si parca nici alea nu m-ar aduce in atmosfera.
Simt ca ma sufoc aici, as vrea sa ma plimb prin Bucuresti, sa merg la un patinuar ceva, sa vad un film, sa vad luminitele noapte, ceva, sa fac ceva mai iesit din comun. Totul a devenit din cale-afar’ de plictisitor si de rutinat, afara ploua, in emil miroase a fum si cand iesi de-acolo zici ca esti cel mai mare fumator de pe Terra, gasca se imputineaza, pe unii nu i-am mai vazut de o gramada de timp. Mi-e dor sa fim cum eram acum doua veri, sa ne distram cum o faceam atunci, but i suppose this is just another foolish dream…
Intru in panica din ce in ce mai des in ceea ce priveste facultatea, ma simt atat de nesigura pe mine, ma gandesc daca m-am orientat bine, ma gandesc ce o sa fac, unde o sa ajung, o sa ma chinui? O sa am unde sa stau? O sa imi placa? si o multime de alte intrebari intrebatoare, care ma fac sa mai cad din cand in cand, sa imi vina sa imi iau lumea in spinare si sa ma duc unde-oi vedea cu ochii…vorba vine.
Maine am teza la geografie, nu am invatat nimic, si pentru teza asta chiar trebuie sa invat Ca lumea,trebuie sa stiu materia aia ca pe Tatal Nostru ca altfel o incurc, si sunt o gramada de chestii pe care trebuie sa le retin, si stiu ca nu o sa retin nimic, pentru ca o sa intru in panica, si o sa imi intre pe o ureche si o sa imi iasa pe cealalta… Asta se poate numi de asemenea o mica drama, pentru cineva care are nevoia de medii mari. Apropo de asta, am observat ca daca te zbati si te chinui sa inveti iei note mai mici, si daca esti miserupist, risti chiar un premiu intai, v-o spun, am incercat-o pe pielea mea, deci, ce-ar trebui sa fac? :)) In fine, ma duc sa invat la geografie…happy whatever you want!