„Intelectualilor” de maine…

De fiecare data cand ma apuca disperarea in legatura cu facultatea si bacul, deschid frumusel gugle si dau serci de facultati, de obicei cele care ma intereseaza pe mine, fie macar sa ma mai linstesc, sa fac sa mai scada din palpitatiile alea care ma apuca in astfel de momente. Parca ma simt studenta deja, parca ma si vad cu mapa in mana, cu dosare si coli dupa mine, mot, la facultate, sa devin una din tinerele sperante ale „intelectualiatii romanesti”. Pun intre ghlilimele pentru ca „intelectualitate” a devenit un termen profanat, realizez pe zi ce trece ca „intelectuali” se gasesc acum pe toate drumurile, mai cu o manea pe telefon, mai cu o freza data cu gel, sau, mai nou, cu „okelari de soare prin cluburi” si figuri de minimalist, emo, punk si ce curente mai circula in ziua de azi. Nu zic sa nu adopti un anumit look, o anumita atitudine, dar nu cumva totul mult prea superficial? Adica, sa fim sinceri, cati dintre acesti „moderni” ai timpurilor noastre stiu de unde vine cultura asta pe care o adopta cu atata ardoare si cu ce dracu’ se mananca ea? Nu, totul se rezuma la aspect, la frivolitate. Azi suntem minimalisti, maine vom fi punk-isti, poimanie rockeri si alataieri eram manelisti. Deci, saptamana viitoare ce o sa fim?
Revenind la „intelectualitate”, ma raportez la conceptul asta incepand cu originele sale, sa zicem prin perioada interbelica, cand facultatea era facultate, si nu o termina oricine, cand exista respect pentru scoala si profesori, lucruri care acum sunt istorie. In clasa fimezi profesorul si pui filmuletul pe internet, nu asculti ce zice si chiar il iei la misti, cam asta tinde sa fie mentalitatea marii majoritati a viitorilor „intelectuali”. E normal sa fii rebel, sa te revolti, e chestie de varsta, dar lucrurile o iau deja razna, si cu asemenea „tinere sperante” ma intreb catedata cine va ajunge sa imi educe copii, in conditiile in care, vad cum degenereaza lucrurile pe zi e trece.
Unde mai e originalitatea? Suntem toti la fel, in functie de tendinte. Unde sunt cartile citite, conversatiile interesante? Totul se rezuma la sex, vulgaritate. Dorinta nestavilita de a epata, de iesi in evidenta cu ceva, orice. Ziarele se hranesc cu scandaluri, televiziunea indeamna spre violenta si indobitocire, la urma urmelor, de ce sa ne mai tocim creierii cand televizorul spune clar ca suntem ok si asa?
Pustoaice de generala isi fac poze aproape pornografice catarate pe catedra, se bat, isi incep viata sexuala mult prea devreme. Ma intreb uneori, copii astia oare realizeaza in ce se baga? La ce riscuri se expun? Cu siguranta nu isi dau seama de tampeniile pe care le fac, sunt convinsi ca isi traiesc viata. Poate ca ar fi timpul sa spunem stop. Nu e o joaca, nu e bine! Dar cine sa le spuna? Cine sa le explice frumos ca gresesc, ca un astfel de comportament este nociv, ca mai tarziu vor creste si vor regreta ceea ce fac acum? Cum sa explici unui copil ca nu e bine ce face, cand ziarele, televiziunea si internetul sunt pline de exemple negative, pe care ei le iau de bune?
Si atunci, unde va ajunge cultura, cand nimic nu mai are nici un fundament, iar „tinerele vlastare” accepta atat de usor parazitul prostiei?