Am perioade in care bag in mine tot felul de tampenii, in cantitati deloc neglijabile, si perioade in care mancarea e o chestie care trebuie facuta, nu ca mi-ar face placere extraordinara, dar treaca-mearga, hai sa mai imbuc ceva, pentru supravietuire. Asa fac de cand ma stiu, si probabil o sa o tin asa toata viata. Acum sunt intr-o perioada de ingurgitare majora, bag in mine de la dulciuri la paine prajita, fructe, ciocolata (cam toate dulciurile care au mai ramas de la sarbatori), oua prjite, cartofi prajiti, muraturi (era sa zic prajite). Ma enerveaza foarte tare perioada asta, pentru ca mama incepe sa se ia de mine ca ma indop cu prea multe tampenii, ca o sa ma ingras etc. etc. Drama se petrece cand incep sa am senzatia ca ma ingras, si mi se face si mai foame, si zic ca de maine nu mai mananc nimic, ca gata,am intrecut masura si trebuie sa se opreasca aici. Pe dracu…
Adevarul e ca in ultimul timp fac foarte multe chestii „de maine…”, de exemplu, de maine ma scol de dimineata si nu mai intarzii la prima ora, de maine o sa vorbesc frumos cu toata lumea (pana ma enerveaza vreun nefericit), de maine ma apuc de invatat pentru bac, nu ma mai crizez pentru toate prostiile, nu mai plang (by the way, saptamana asta mi-am propus sa nu mai plang de loc, ar fi o performanta, mai ales ca in ultimele luni, daca nu plangeam de doua-trei ori pe saptamana nu ma simteam bine).
Ieri nu am servit scoala, am dormit pana la unu si am petrecut toata ziua in pat, mai devorand cate-o ciocolatica, mai un blogulet, mai niste cartofi prajiti, chestii normale de altfel, mai ales ca ma simteam super obosita dupa vacanta pe care am avut-o. Pentru ca nu ma pot plange de lipsa vietii sociale in vacanta, am punctat Bucuresti de vreo doua ori, iesit in fiecare seara si chiar zi cu gasca, munte,revelion (ca doar suntem romani, si romanul petrece cand se schimba anul de sta mata-n coada) ziua lui Bala (By the way, La multi ani!), intors acasa, si multa multa oboseala acumultata de-a lungul celor doar doua saptamani de vacanta. Ce bine daca erau trei, ma mai culegeam si eu cat de cat, imi reveneam dupa sarbatori, ma obisnnuiam cu ideea ca a mai trecut un an din existenta asta mizera. Da ce sa-i faci, o minune nu tine mai multe de 3 zile, bine si-asa!
La scoala am catadicsit sa ma deplasez azi, 6 ale lu’ ianuarie 2009, am facut doar doua ore, si alea cam trase de coada, saracele, de franceza, din care una ne-am strans toti adormiti de la casele noastre, si in cealalta am stat de vorba, in ciuda eforturilor profei de a ne atrage atentia, ca intra-adevar, eram nesimtiti…copiii astia… Am mai pierdut vreo doua ore degeaba, ca daca stiam plecam acasa dupa franceza, dar n-m stiut si am orbecait de frig si de somn in banci pana am aflat minunea-nu facem geografie si engleza, asa ca valea acasa, nu mai pierdem timpu’ in pestera asta cu pretentie de clasa. M-am carat la my sweet home, am ingurgitat niste cartofi cu muraturi si am dormit pana la 4. Si m-am trezit iar, si m-am pus pe mancat ciocolati si prostioare, si tot mi-e foame si nu mai gasesc nimic interesant prin bucatarie, asa ca maine dau comanda de snitele cu piure.
Pe de alta parte, pot sa declar oficial ca sunt nebuna, inca suspin si imi dau palme ca sunt atat de nehotarata, dupa ce, cu doua saptamani in urma am fost atat de aproape de acea superba perche de cizme, si nu mi-a placut, DE CE NAIBA NU MI-A PLACUT?, habar nu am. Nici in momentul asta nu stiu unde mi-a fost mintea cand am zcrezut ca o sa ma ajung sa mi le cumpar! Vise frate, mai ceva ca sirenele de pe mare, i-am dat banii lu’ mama, am plecat la munte, si oricum e criza financiara, dar jur ca imi vine sa plang (saptamna asta nu mai plang), cand imi amintesc de ele, ce simpatice si urate si calduroase erau. Jur ca erau cele mai perfecte cizme ever, si stiu ca nu o sa le am niciodata, pentru ca am mai trecut prin experiente cu cizme mult-dorite, si nu le-am avut, si inca plang de ciuda… Dar trebuie sa ma linistesc, e criza financiara, trebuie sa facem economii (personal, cred ca o sa izbucneasca un Razboi-Al Treilea Razboi Mondial-un fel de Armaghedon, si o sa vina sfarsitul lumii, si o sa murim cu totii).
Imi vine sa ma iau cu mainile de cap cand vad cum evolueaza lucrurile din rau in mai rau, cand vad ca ai mei sut suparati amandoi, si ii mai amaresc si eu cu problemele mele! Ok, gata, va las, am pornit de la mancare si am dat-o in criza financiara! Pai si ma mai mir ca nu ma duc cu placere la scoala, cand acasa merg toate aln-dala, cand cizmele alea gri stau tot pe raft sau in picioarele unei fete mai hotarate ca mine, cand scoala merge inainte si eu aelrg sa o prind..and you call this life? Sper sa treaca totul cat mai repede, ca o iau razna incet-incet, nu vreau sa ma gandesc ce e in sufletul mamei, saraca…
Reverie 