Vroiam sa imi imprastii gandurile pe o foaie care sa nu calatoreasca, vroiam ca acea bucata de hartie sa ma stie decat pe mine si atat. Eram egoista, o recunosc, nu suportam ideea ca bucata aia nesemnificativa va vedea mai mult decat am vazut eu in toata viata si in final va ajunge la o persoana draga mie. Eram geloasa pe un petic de hartie patat cu cerneala.
Scrisorile sunt niste fiinte complexe, le zic fiinte pentru ca ele au oarecum un suflet in ele, depinde de cine le scrie, poate fi o simpla scrisoare de recomandare dar are o bucata din persoana care a scris-o, la un moment dat peticul de hartie a fost atins de mana si pictata cu varful unei penite.
Imi place sa scriu cu stiloul. Scrisorile scrise cu cerneala sunt mult mai frumoase, si daca foaia este usor ingalbenita, impresia artistica e usriasa. O scrisoare o asociez cu melodiile lui Edith Piaf, cu filmele cu Audrey Hepburn si mirosul de Chanel nr.5 . Scrisorile nu apartin acestei epoci, sunt bucati mici de trecut, spanzurate in negura timpului. Au parfum de biblioteca si aspect 
galbejit. Oricat de invidoiasa as fi pe ele, scrisorile traiesc mai mult ca mine, cunosc mai multe maini si atingeri decat un om, cunosc intunericul si lumina, imbatrnesc dar nu isi pied farmecul…
Scrisorile de dragoste sunt cele mai celebre, au devenit aproape un cliseu, asa au fost exploatate. Si cine nu si-ar dori sa primeasca scrisori de dragoste? Scrisori parfumate, care sa contina o bucatica infima din sufletul celui care a trimis-o. O scrisoare cu o orhidee presata strecurata in plic , sau o suvita de parl egata cu o panglica la un capat. Emotia cu care este citita, nerabdarea, bucuria, tot amestecul de sentimente care intra in descoperirea scrisorii.
Scrisorile sunt cu siguranta mai interesante deca un mail. Au mai multa fantezie, au mai multa caldura….
Reverie 