Aprind lumanari

In momentele de criza devin iar copilul natang, blazat, cu sentimentele inchise si simtirile facute praf. Azi scriu, maine citesc si rup in bucati ceea ce ieri imi placea la nabunie. Azi, prima oara-ti scriu…nu sunt in stare decat de clisee ieftine; uneori, doar, nascocesc cate-o metafora mai rasarita. Mi-e frica sa nu ma pierd in mediocritate, sa nu imi fumez tigara si sa fie prea tarziu. Azi ma transform din adolescentul blazat in copilul persiflat din curtea scolii. Iau o decizie pentru toata viata si renunt la ea in clipa urmatoare. Ma gandesc, reflectez, mai citesc o carte si ma inchid in cea mai ascunsa camera din mintea mea blonava. Reflectez, ma joc cu neuronii aflati pe patul de moarte, ii ajut sa isi dea duhul mai repede si rad in sinea mea de crimele abominabile pe care le comit zi de zi. Intai imi omor neuronii, apoi imi ucid sperantele, continui cu increderea si sfarsesc cu prietenia. Incet-incet ma vad singura intr-un cimitir al sentimentelor pierdute. Astazi dezamagirea, maine fericirea curata, in zilele ce vor urma nu cunosc natura sensibilitatilor la care ma va supune viata.
Cand termin o carte o privesc cu mandrie, ii mangai cotorul si rasfoiesc in viteza toate paginile, ma gandesc ca fiecare cuvant de acolo a trecut prin mintea mea si poate mi-l voi aminti candva. Uneori, in cabina de dus imi trec prin gand fragmente intregi din cartile pe care le-am citit, parca sentimentele pe care le-am mai trait candva reinie ca din cenusa, ca o pasare pheonix; sunt iar un personaj si uit de locul unde ma aflu, uit cine sunt. Apoi imi amintesc originea mea neclara si imi vine sa ard toate cartile care m-ar ajuta sa uit. De parca volumele alea legate in piele m-ar face sa uit de tot si de toate, de parca as priza cenusa foilor imprimate cu cerneala sau le-as fuma. Alteori am mintea goala.
Azi mi-am omorat doi neurini. Cu ranga….am intrat in camera lor linistita si in timp ce dormeau in patuturile lor i-am omorat fara mila. Sunt o ucigasa de neuroni, sunt cautata de politia neuronala pentru crima. Sunt o ucigasa fara drept de apel, imi place ceea ce fac si sper ca dupa ce voi termina cu ai mei ii voi distruge si pe ai celor din jur.
A trece relativ simplu de la o idee la alta se cheama coerenta.Dar eu sunt incoerenta, cel putin asa ma simt acum, tinand cont de faptul ca ma chinui sa scot ceva interesant din ceea ce scriu aici. Incoerenta se cheama si faptul ca uneori imi urasc faptele, gandurile si vorbele….sau asta se cheama altfel. Nu, incoerenta e de un singur fel, inseamna ca nu poti urma un sir de propozitii cum trebuie, ca treci fara noima de la o idee la alta.
Fasss…am aprins o lumanare si o privesc cum arde. Cand eram mica imi placea sa ma joc cu focul…la propriu, nu la figurat. Odata era chiar sa dau foc la casa; aruncam acetona in soba si ii dadeam foc. Pana sa aprins sticluta cu totul; atunci m-am speriat si am dat drumul la acetona din mana. Si ea sa scurs incet si flacarile au cuprins incet covorul. Ce copil rau am fost…piromana ce sa mai, si imi placea la nebunie sa ma joc cu chibriturile. Cand am mai crescut m-am temperat…..acum aprind doar lumanri mortilor. Aprind lumanari neuronilor mei morti, rudelor si prietenilor, copiilor morti, tuturor celor morti pe care nu ii cunosc. Aprind lumanri lumii si sper sa nu dau foc pamantului…..