Produc polemici, nasc barfe, cresc in intrigi. Ce mai conteaza? Sa zicem doar ca e lumea mea, asa cum e. Dar e mare, firar ea sa fie, si e o lume plina de frustrari si de angoase, invidie si rea-vointa. Ce probleme superficiale imi intuneca mintea, ce dorinte absurde si placeri de-a dreptul vinovate. E o lume vicioasa, o lume ipocrita si snoaba, ce tanjeste catre mai mult decat poate avea. O lume nefericita pentru nimicuri, e lumea mea, cea care nu realizeaza adevarata frumusete.
Totul se reduce la imagine, la pret si la marca. Materialul, un mit antic in care nu mai crede nimeni. Tesatura nu mai conteaza de mult timp, tot ce conteaza e eticheta. Buze sclipitoare, coafuri extravagante si cristale din sticla, brand-uri si reclame agresive. La asta se reduce lumea noastra inchisa intre peretii de sticla slefuita ai diamantelor mondene.
Atatea culori tipatoare, atatea straluciri metamorfozate ce acopera interiorul patat de voma, droguri si seringi folosite de la om la om. Aparenta inaltatoare impotriva realitatii decandente…un adevar trist, totusi un adevar. Si adevarul acesta doare mai rau ca boala sau ca dependenta, pentru ca e realitatea ce inconjoara lumea de sus, cea mediatizata, cea ravnita de patura mijlocie.
Nimicuri scumpe, logo-uri tipatoare, dezgust, mediocritate mascata de aroganta, diferenta dintre aspectul frumos al marului si interiorul lui stricat, prostitutie de lux, homosexuali ce se afisaza cu toape ravnite de toti barbatii ce beau bere (aia din reclame). Masturbarea trista a poporului insetat de bani. La asta duce agresivitatea reclamei mascate de la televizor.
Tarfulite ieftine ce se dezbraca in fata camerei doar pentru putina reclama, poate-poate o pune ochii pe ea vreun stab cu mertan care sa ii procure „hrana cea de toate zilele”. Geamatul , transpiratia uda ce-i atinge pielea si parul de pe piept imbacsit, orgasmul mimat de la final. O nimica toata, pentru bani, nu-i asa? Nana se reincarneaza in toate pitipoancele blonde, diferenta e ca ele joaca un teatru si mai prost la televizor, in fata intregii lumi. O lume trista si frustrata, o lume care crede, o societate de consum vrajita de bogatia la care nu poate ajunge.
Credinte desarte, cercei rotunzi, uriasi si par blond indreptat cu placa, fuste scurte si bling-bling-uri kich-oase, incultura si aroganta, idei preconcepute. La asta se reduce totul. O privire aruncata gales, o chemare din ochi, pantofii cu toc cui se indreapta catre urmatoarea victima usor in dezechilibru. Fata mesteca ciunga. El o invita in masina, ea se gandeste ca tipu are bani daca are masina. E dezamagita cand vede o amarata de Dacie. Ii da cu flit parlitului si isi cauta urmatoarea tinta. E doar o vanatoare marunta care se sfarseste cu o partida de sex si ceva bani, poate un pachet de tigari.
Lumea evolueaza, moda evolueaza, conceptiile evolueaza, de obicei aiurea. Lumea nu mai citeste,. ca e plictisitor, o gramada de factori influenteaza stagnarea gandirii. Un om sta toata ziua cu ochii in televizor (sau in calculator, pe net, desi pe net, daca stii unde sa cauti si te intereseaza, gasesti o gramada de chestii interesante), lumea nu mai trebuie sa gandeasca. Si totul se petrece la nivel global. A inceput cu America, prin exemplul familiei Bundy (da cu ei a inceput mediocritatea moderna) . Copii sunt obezi de la prea mult fast-food si sedentarism, parintii sunt prea ocupati de ei insisi sa le mai pese de copii. Suntem o planeta de frustrati, din diferite motive.
Si cei de la televizor sunt frustrati, pentru ca atunci cand vezi ce au altii, ce poti avea si tu, incepi sa iti doresti mai mult, pe dictonul: „Daca ala are, ce, io’s mai prost? ” Si uite asa se imbogatesc trusturile de presa, uite asa capata putere (nu degeaba se spune ca presa e a4a putere in stat), hipnotizeaza masele, se nasc vise comune ce nu au alt scop decat imbogatirea rapida, efectul fetei morgana cuprinde natiune dupa natiune. Toti vor sa guste din „fructul oprit” al celebritatii, tot mai multi sunt dezamagiti. Succes, glorie, bogatie, si pe partea cealalta decadenta, sex, droguri, boala….coantraste puternice. Un tablou de Picasso ar putea sa prezinte foarte bine lumea in care ne zbatem…contraste, abstractizari, foarte putini ies din tipare….
Reverie 